Poezii preferate

ABBA a scris:Deci recunosti ca te macina?

Tu ştii mai bine ce-i cu mine, deci ai dreptate! Da, mă cam macină, cam ca pe grâu la moară!

Pe cand nimic in lume nu era,
era iubirea, iar daca se curma
pe lume totul, mai ramane ea...
Ea-i cea dintai si cea din urma.

Ea-i temelia vietii, mai presus
de toate cate pe pamant s-au spus,
Ea-i umbra ce vegeaza suspinand
la coltu-ntunecatului mormant.

Ea-i vascul ce se prinde pe copac
si care-si trage mandra viata verde
Din inima ce-o mistuie cu drag
pe care o usuca si o pierde.

Şi cine-a scris-o?

Habar n-am. Ori in ce caz ...nu eu.

Nimic mai alunecos decat spinarea pasarii;
pat imi voi face din aripa zburand;
imbratisat cu simunul voi saruta pe gura
norul albastru.
Veniti si zburati si plangeti;
sa se topeasca odata sarea aceasta.
Voi pune strigatul meu la uscat
ca sa avem cu ce da gust mancarii.
Evapora-te mana a mea dreapta, -
sa ramana alba bucata de var,
sa stingem cu ea focul din apa
si nenorocul.
Du-te tu de la mine
mers al meu de cal pe doua potcoave
Smulge tu si lasa-ti in maini
ca pe un iepure viu cuvantul acesta
Lasa sa fie acest creier frumos
plapuma pentru ideile friguroase
Culca tu in fundul ochiului albastru
animalul ranit cu vederea de mine.
Sa-l tragem jos de pe cal pe acest vanator:
Bubuit timpanul meu pe care si-l tine
ca pe un scut aparandu-se impotriva tacerii
Din blanda mea vorba sa-ti faci un cort
sa-ti iei drept perna limba mea rosie
Lasa-te tu pe tine gustat
binemirositorule!
Sa te sprijini in osul frumos al claviculei.
Ata unui fir de par alb sa ti-o faci coarda, -
sa tragi fara mila in dusmanii nostri
si mort fiind
sa vii sa-mi spui ca ei sunt morti.

(Nichita Stanescu - "Alunecarea gandului")

De-a v-aţi ascuns
de Tudor Arghezi

Dragii mei, o sa mă joc odată
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu ştiu când o să fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucam odată,
Odată, poate, după scăpătat.

E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,
Joc de slugi şi joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Şi fiecare îl joacă bine.

Ne vom iubi, negreşit, mereu
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Într-o zi piciorul va rămâne greu,
Mana stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.

Jocul începe încet, ca un vânt,
Eu o să râd şi o să tac,
O să mă culc la pământ.
O să stau fără cuvânt,
De pildă, lângă copac.

E jocul sfintelor Scripturi.
Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Isus Hristos
Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au isprăvit jocul, frumos.

Voi să nu vă mâhniţi tare
Când mă vor lua şi duce departe
Şi-mi vor face un fel de înmormântare
În lutul afânat sau tare.
Aşa e jocul, începe cu moarte.

Ştiind ca şi Lazăr a-nviat
Voi să nu vă mâhniţi, s-aşteptaţi,
Ca şi cum nu s-a întâmplat
Nimic prea nou şi prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi.

Tata s-a îngrijit de voi,
V-a lăsat vite, hambare,
Păşune, bordeie şi oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Şi pentru mâncare.

Toţi vor învia, toţi se vor întoarce
Într-o zi acasă, la copii,
La nevasta, care plânge şi toarce,
La văcuţe, la mioare,
Ca oamenii gospodari şi vii.

Voi creşteţi, dragii mei, sănătoşi,
Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moşi-strămoşi.
Deocamdată, feţii mei frumoşi,
O să lipsească tata vreo lună.

Apoi, o să fie o întârziere,
Şi alta, şi pe urma alta.
Tata nu o să mai aibă putere
Să vie pe jos, în timpul cât se cere,
Din lumea cealaltă.

Şi, voi aţi crescut mari,
V-aţi căpătuit,
V-aţi făcut cărturari,
Mama-mpleteşte ciorapi şi pieptari,
Şi tata nu a mai venit...

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Aşa este jocul.
Îl joci în doi, în trei,
Îl joci în câte câţi vrei.
Arde-l-ar focul.

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
cand o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mintit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea tine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea se gandeste la mine
fluier a paguba.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea e cea mai frumoasa de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ii simt gratia
strabatand toate zidurile orasului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
cand simt ca ei ii este dor de mine
imi jignesc prietenii
nemaisuportand cat de dor imi este de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea isi calca de drag de mine
rochia in carouri,
eu stau si curat lanci cu benzina
ca sa le azvarl in animale si in vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ar trebui sa fiu
cuprins de o tandra alergare,
ma prelungesc in vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea iradiaza de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
si toate stelele explodate
si ma lungesc cat cea mai lunga strada din oras
si ma asfaltez
si ma imbrac in ninsoare si gheata,
mai ales in gheata,
mai ales in gheata, mai ales in gheata,
ca ea, scumpa si divina de ea
trecand sa alunece
si sa cada si sa-si raneasca glezna,
pe care, Doamne,
de atata vreme nu i-am mai sarutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul sa sarute o glezna
daca ea nu schioapata?!

(N.Stanescu)

La urma urmei, cine are curaj sa sarute o pleoapa daca ea nu ascunde o lacrima?

ABBA a scris:La urma urmei, cine are curaj sa sarute o pleoapa daca ea nu ascunde o lacrima?

Cine ar indrazni un raspuns si nu s-ar simti separat de sursa scumpa din care l-a aflat?

Pean

Nu trebuie intelese sentimentele, -
ele trebuie traite.
Nu trebuie intelesi porcii, -
ei trebuie mancati.
Nu trebuie intelese florile, -
ele trebuie sa fie mirosite.
Nu trebuie sa fie inteleasa pasarea, -
lasati-o pe ea singura;
nu-i faceti ramura din inima voastra,
nu-i beti cu respirarea voastra aerul,
aerul de sub aripa...
Nu trebuie mai ales sa intelegem, -
trebuie mai ales sa fim;
dar mai ales trebuie sa fi fost,
intr-adevar sa fi fost.

(N. Stanescu)

...sa fi fost...

Dialog

Eu cred ca pentru ca sunt
si pentru ca stiu ca sunt
si pentru ca vreau sa nu mai fiu.

-De ce nu mai vrei sa fii?
ma intreaba ingerul, -
si in acea secunda
m-am trezit.

Se facuse tocmai ca alerga,
alerga fericit.
Se facuse ca tocmai scapasem
de sub talpa lui alergand fericita.

-Te-ai visat furnica, imi spuse ingerul.
-Nu,nu, i-am raspuns,
nu,nu...

(N Stanescu)

Descriptie

Ea mergea mandra, suava, impiedicata
printr-un pasaj de lei cu aripi.
Mai bateti si voi putin din pene, fiarelor,
mai racoriti-mi inima cu neputinta voastra
de a zbura!

Ea isi alesese drept trunchiuri gaturile de girafa.
Mi-aduc aminte, imi spusese:
Trebuia sa fie ceva de animal mut
in arborii astia,
un fel de fiinte cu frunze in loc de cap.

Ea mergea printr-un culoar de pasari inghesuite.
Ea mergea mandru, usor impiedicat, timid.
- Unde te duci tu, am intrebat-o, unde
te duci tu?
- Unde sa ma duc, nu vezi ca stau
in bratele tale, orbule?


(Nichita Stanescu)

Pierderea ochiului

As ciocani cu unghia pana cand
n-as mai avea unghie,
si cu degetul pana cand
mi s-ar toci.

Dar a venit la mine
orbul si mi-a spus:
-"Lasa-ti, frate, unghia-n pace
daca ai cumva un ochi
in varful ei,
de ce sa-l spargi?"

Si totusi si totusi
poarta asta dintre mine si tine,
trebuie zguduita de cineva.

(Nichita Stanescu)

O aventură galantă
de Ion Pribeagu

Într-o searã, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventurã,
Nici cu Haike nici cu Surã,
O coniţã delicioasã,
Nici urîtã, nici frumoasã,
Şi-am intrat cu ea în vorbã,
Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici cãprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zîmbitoare,
Nici prea micã, nici prea mare,
Sînii, douã rîndunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptã
Nici prostuţã, nici deşteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutînd ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.
Şi-am ajuns la ea acasã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã,
Locuinţã minunatã,
Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea uşoarã,
Nici prea dulce, nici amarã,
Ş-a început sã se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,
I-am sorbit formele toate,
Nici din faţã, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbã,
Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subţiricã,
Nici prea mare, nici prea micã,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,
Nişte-îmbrãţişãri divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,
Nici pe nas şi nici pe gleznã,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Simt un fior care mã trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,
Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mã din ladã,
Nici în curte, nici în stradã,
Deodatã uşa scapã,
Nici se sparge, nici se crapã,
Şi stã Şmil ca un sihastru,
Vãd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Nici în pripã, nici în grabã,
I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!
Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul…
…Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţã,
Nici spital, nici ambulanţã,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtã, nici pe spate,
De atunci mi-e viaţa rozã,
Nici în versuri, nici în prozã,
Şi aştept o aventurã,
Ori cu Haike ori cu Surã.

Insulte grave
de Ion Pribeagu

Moişe a venit acasă,
Într-o dispoziţie ardentă,
Ş-a găsit pe Blima, într-o
Situaţie indecentă.

Goală toată şi frumoasă,
O ispită, – ma parolo! –
Asta n-ar fi fost nimic,
Dar era şi Şmil acolo!

Ce a fost, nu ne priveşte.
Nici nu ştim a cui e vina,
Şi întocmai ca la teatru,
O să coborâm cortina.

E destul numai să spunem,
Cum că Moişe, de astă-dată,
Dovedind că-i ferm, a dat-o
Pe nevasta-n judecată.

S-a mutat în altă parte,
Şi cu sentimente brave,
A cerut urgent divorţul
Pe motiv: „Insulte grave”.

Cazul a produs rumoare,
Mai ales printre limbuţi,
Fiindcă Moişe şi cu Blima
Erau foarte cunoscuţi.

A stârnit şi controverse
Şi atâta interes,
C-a venit toată Beer Şeva
Să asiste la proces.

Sala de şedinţe-i plină
De bărbaţi şi de femei,
Mulţi de-ai lui, colegi de breaslă
Şi prieten-ale ei.

După ce-a citit dosarul,
Judele a spus: ”- Ascultă,
Între soţi, orice discuţii
Nu-i considerat insultă!

Pentru alt motiv, probabil,
Vrei divorţul imediat.”
„- Da! Menţiu! Insultă gravă!”
Urla Moişe, disperat.

A sărit ca o nălucă
Şi c-o voce bătăuşe
Mi-a spus: „- Boule! Când intri,
Pentru ce nu baţi la uşe?”

„Nu permit la mine-n casă,
O asemenea dojană,
Mai ales c-a fost de faţă,
Şi… pardon… terţa persoană!”

A cumpara un caine

A venit ingerul si mi-a spus:
-Nu vrei sa cumperi un caine?
Eu nu am fost in stare sa-i raspund.
Cuvintele pe care i le-as fi putut striga
erau latratoare.
-Nu vrei sa cumperi un caine? -
m-a intrebat ingerul, tinand in brate
inima mea
latratoare,
dand din sange ca din coada.
-Nu vrei sa cumperi un caine?
m-a intrebat ingerul
in timp ce inima mea
dadea din sange ca o coada.

(Nichita Stanescu, prima poezie din volumul "Belgradul in cinci prieteni", 1970)

Vitrificare

A inceput sa se vada prin tine
Uita-te ochiule, uita-te,
esti mult mai dur ca altadata
si mai nevorbitor.

Vad un animal urias
in timp ce face un ou urias
Uita-te ochiule si inspaimanta-te.

Sufletele au obosit.
Sa sarutam oul de pasare
si sa ne luam adio
de la el.

Vad un animal urias.
Respiratia lui este verde,
ochii lui sunt verzui
dintii lui sunt verzi,
ghearele lui - dinti.

Uita-te ochiule, uita-te
si ia-ti adio.
A inceput sa vada prin noi
de la o vreme
Simt ca a inceput sa vada prin noi
de la o vreme
ca si cum cineva ar privi
prin noi.

Si spre ce priveste nu stim.

(N.S.)

Ultima scrisoare
de Mihai Beniuc

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

iulia a scris:Ultima scrisoare
de Mihai Beniuc

Ultima scrisoare frumos interpretata de Florian Pitis

Frica

Eu as putea s-o omor
cu o singura lovitura
Ea rade de mine,
ea surade.
Ea ridica spre ochii mei
ochii ei stralucitori.
Ea intinde mana spre mine,
ea scutura surazand, razand
pletele negre.
Dar eu, as putea s-o omor
cu o singura lovitura.
Acum ea incepe sa spuna cuvinte
suave, naive, de joc.
Se uita curioasa la mine
se incrunta o clipa
si iarasi
surade, rade.
Se uita in ochii mei,
cu ochii ei stralucitori
in timp ce eu o contemplu
si as putea s-o omor
cu o singura lovitura.

(N. Stanescu)

Strafund de ochi

Valul venind spre mine a impietrit in aer
O, chiar si tu, iubito, ai ramas
intr-o deplina nemiscare

Si timpul are febra
O, el ma arde
Secunda este fixa ca o perla
si stropii valului atarna-n aer

Tu, atat apuc sa strig, tu
si cuvantul incepe sa se vada
incet, incet, cum se vede lasarea de noapte,
cuvant din doua litere: tu.

Animal monstruos, - intelesul -
s-a oprit, si incepe sa se vada...

(tot Nichita..)

Ana Blandiana
Cantec De Miner Tanar


Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre,
Cămaşa de pe mine, iubito, poţi s-o storci,
Şi m-am gândit pe ape la inimile noastre,
Dar m-ai strigat - tu poţi oricând să mă întorci! -
Şi-am revenit din apele albastre,
Şi ca dovadă - uite-un pumn de scoici.

Azi am umblat, iubito, prin mari şi-adânci păduri,
Îmi sfâşiară haina potecile ascunse.
Şi m-am gândit prin codri la ochii noştri puri,
Dar m-ai strigat - şi-n mine chemarea ta pătrunse;
Şi m-am întors din marile păduri,
Şi ca dovadă - iată-un pumn de frunze.

Azi m-am pierdut, iubito, prin straturi mari de timp
De pe obraz tu şterge-mi, iubito, anii bine,
Mi se părea-n milenii cu tine că mă plimb,
Dar m-ai strigat - şi glasul ţi-ajunse greu la mine
Şi m-am speriat că n-o să-ajung la timp,
Şi-am prins să-mping mormanele de timp
Spre viitor - şi iată-mă la tine.

(1964)

imi doresc..sa scriu ca ana blandiana

pe asta la scoala nu am studiat-o !!!

SUNT UN PĂCĂTOS, PĂRINTE !!!
de I. Minulescu

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi se roagă: - Fie-ţi milă
De un suflet păcătos !
Chiar în săptămâna mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu-ndurare,
Uite, am păcătuit !
- Ai furat ? Întreabă popa
- Nu preasfinte ! Fără vrere
M-am dat răului şi hopa
În grădină c'o muiere !
- Vai de mine, vai de mine...
Greu păcat ai săvârşit...
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate vei fi mântuit.
- Nu pot, a răspuns Arvinte
Să-mi fac chinul şi mai greu
Nu pot s-o divulg Părinte
Că mă bate Dumnezeu !
... Era'naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochi de jar,
Gură dulce, voluptoasă
Dinţii de mărgăritar...
- Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smârdan, de peste drum ?
- Nu pot s-o divulg că Domnul
Mă trăzneşte chiar acum !
... Şi-avea flori la cingătoare,
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocel de fată mare,
Numai bună de iubit...
- Poate-ai fost cu Mitza Creatza
Cea uşoară că un fulg ?
- Cere-mi tot, ba chiar şi viaţa,
Însă nu pot s-o divulg !
... Durdulie, 'mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns
în braţe-odată,
Ai simţit în vine foc !
- Măi Arvinte-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun ?
- Oh ! Degeaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun!
O comoară tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispită,
Toată plină de păcat !
- Bine, du-te, meditează,
Şi vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibe-n pază!
- Sărut dreapta ! Şi s-a dus.
Ajungând în colţ, ca vintu
S-a-ntâlnit cu Calistrat
Care ntreaba:
- Ei, Prea Sfântul
De păcat te-a dezlegat ?
- Încă nu ! răspunse Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la Părinte
Încă trei adrese noi !

ABBA, s-o predai la scoala !!!