Picatura in imensitate

Prin cate a mai trecut si Lizuca noastra!

Da. Important este ca a scapat, ca prin urechile acului ce-i drept, din toate si a iesit teafara si nevatamata .

Am citit şi încă discern...

another a scris:Am citit şi încă discern...

Multumesc frumos,sunt teafara:)

another a scris:Am citit şi încă discern...

Cea mai groaznica a fost cea de la bunici:)))))))))

little light a scris:Prin cate a mai trecut si Lizuca noastra!

Am mai trcut printr-o cumpana o sa mai scriu:)

cobor în oraşul morţilor
port cu mine un mănunchi de crizanteme
sunt şi biserici cu tămîia aprinsă
în cădelniţa legănata
învinge noaptea albă
văd crucea cu
braţele desfăcute
mai vine o femeie cu flori proaspete
poate iubita...

viaţa e ca un trotuar strîmb
ars de soare şi geruri
putrezit de ploi
casele sunt pustii
pe vatra lor
croncănesc ciorile.

sufletul meu
nu şi-a pierdut elasticitatea
de minge galbenă
a copilăriei.

viaţa banala bandă Moebius,
ne-a despărţit,
deasupra stau zeii
şi ne caută printre ruguri
dedesupt oamenii culcaţi ca într-un strat geologic
fără să se amestece
soarele îi sărută pe toţi
de-o parte şi de alta
unii scriu
figurine pe nisip
alţii culeg aurul coacerii.

credinţa zeilor, plan înclinat
povârnindu-se-n pietre
timpul oamenilor
se roteşte, uliu în căutarea ficatului...

sunt straina in tirg
o piateta rotunda
cu vagi intentii de scuar
in centru un stilp strimb
candelabru trei becuri
cu gaz
strada se vede decor
teatru
peisaj neverosimil
acel stilp si case mari si rare.

in fiecare zi un om marunt
cu o sulita bijbiind
lasa o flacara ce se zbate
sa nu se stinga.


aripi de case se zbat
in lumina stravezie
asteptind dimineata
lumina dubla
hrana imaginara.

de risipă pentru ca eu trăiam prin tine,,în gînduri, in vis ,în tot ce înseamnă rădăcinile iubirii mele incomensurabile.
Mi-ai intrat in singe ,voi face tot ce pot sa uit totul.

Acum sunt searbădă şi fară noimă ,dar sunt sigură ca vei plăti, fiecare
lacrimă va fi plătită,am fost împreună pretutindeni chiar şi în ură....
.M-ai trădat!!!!!
Imi doream sa fiu fericită ţi-am spus-o pe toate căile.
Mă retrag într-un colţ de umbră ,care să-mi lumineze drumul pe care o sa-l străbat de aici înainte.
S-a prbăuşit fundaţia pe care am clădit-o noi prin scopuri,vise,speranţe,
sunt prea orgolioasă sa ma uit înapoi.
In acesta clipă plec şi n-ai să mă gaseşti vreodată trebuie să-mi schimb parfumul,să arunc tot ce ţine
de tine.
Am iubit şi dragostea mea a fost nesocotită , trebuie razbunată.
Egoismul masculin nu este evidentiţiat niciunde,bogăţia ta se va tîrî în colb,nu
am nevoie de nimic doar să scap de acest calvar.Gîndurile,pasiunea dorul s-au spulberat.
Camerista mă intreabă:
-Doriţi cina in cameră?
-Nu,cobor la restaurant.
Oraşul unde am fugit de tine e mic.
Oamenii se cunosc între ei şi priviri curioase,simt ca mă impung,dar nu mă interesează.
Mîine merg la interviu pentru noul meu loc de muncă.
Am ajuns in cameră şi am adormit fara vise sau alte gînduri.
Dimineţa mă prezint la interviu,un domn zvelt si chipeş ma invită să i-au loc.
-Bună dimineaţa ,din ce oraş aduceti acest aer primăvăratec??
Imi vorbea prieteneşte parca ne-am fi cunoscut ,nu-şi mai dezlipea privirea de pe ochii mei migdalati.
Eu eram reţinută,sobră schiţam doar cite un zimbet.
-De mîine puteţi veni la biroul de "resurse umane" aţi ocupat postul ,felicitări Doamna Filimonescu.
Incă îţi mai port numele nu mă deranjează,trec peste registrul stării civile.
Poate dacă aveam copii altfel ar fi stat lucrurile.nu pot să mă
concentrez,biroul e frumos,are plante îngrijite,aştept raportul de la seful meu
-Eliza unde-ţi zboara gîndul?
-Aşteptam să veniţi sa ne apucăm de treabă.
-Bine ai venit in mijlocul nostru şi ai cafeaua în aparat,am păstrat-o pentru tine.
-Imediat chem secretara să te servească.
-Nu va deranjaţi pot să mă servesc singură.
El mă sorbea din ochi a observat ca nu am verigheta dar nu m-a întrebat nimic.
Oricum citise cv-ul şi ştia ce statut am.
-Eliza nu vrei sa ne plimbăm deseară pe esplanadă?
-Poate,dar aştept un telefon.
Ma pregătesc pentru mîine imi pun o ţinută clasică ,nu vreau sa epatez.
Vai,dar ce mă fac nu mai am parfum,decît cel care-l foloseam cînd eram una si aceeaşi persoană.
Fug repede in holul hotelului, din orasul Pascani să intreb dacă nu exista vreo drogherie.
Din păcate doar parfumuri de slabă calitate ,aşa că mîine voi fi nevoită sa folosec parfumul meu.
-Buna dimineaţa doamna Filimonescu,pot sa vă spun Eliza oricum o sa fim colegi de birou.
Mă îmbujorez si spun :
-Da sigur,cu ce începem dar privim seara se lasă peste Pascani,un orasel mic oameni gălăgiosi dar care se retrag spre case.
-Buna seara Eliza vrei să luăm cina ?
avem in oraş un restaurant cu specific vinătoresc.
-Da ,dar nu pot rămîne mult că aştept un telefon important.
Lupt din ce in ce mai dîrz cu mine,nădejdea ca voi face fată noului job mă ţine pe picioare.
Sunt convinsă că timpul va mistui în pîntecele său,frămîntarea care îmi surpă fiinţa si astfel îmi voi recapata echilibrul.
Sunt într-un impas extrem de critic.
-Eliza iar ai căzut pe gînduri?
-Lasă gindurile la o parte si hai să mincăm.
-Nu mi-e foame as dori o cafea si dacă vrei sa ne plimbăm pe esplanadă.
Am plecat, am coborît cele 200 de scări si am ajuns pe esplanadă.
-Bună seara D-ule inginer,îl salută pe Radu cu respect ,un tînăr frumos si elegant.
Parcă a înmărmurit cînd m-a vazut.
Radu a făcut prezentările si am plecat mai departe...ajung la hotel,si Radu imi spune:
-Noapte bună Eliza,ne vedem mîine.
-Bine , îi răspund sfioasă sper sa se rezolve cu apartamentul în cîteva zile.
Iar mă abat gîndurile nu înteleg de ce nu te pot uita ,sa mi te scot din minte.
Sunt răni care se cicatrizează,sper din suflet sa fie si a mea.
Iubirea e nesăţioasă,de un egoism sălbatic.
Eu am rîvnit totul de la tine pentru că-ti dădusem totul.
De unde să stiu că iubirea dintre doua fiinte nu e egală.Că balanţa atîrnă cînd într-o parte cînd în alta.
In cazul nostru balanţa a fost de partea ta.
Bărbatul se dă dragostei cu prudenţă,păstrînd rezerve pentru sine,de aceea îsi păstrează echilibrul.
Noi femeile ne dăm integral,mistuindu-ne,iată prăbusirea noastră ,in lipsa coloanei vertebrale,e asa catastrofală.
Mă întreb dacă o fire ca a mea,ar fi fost aptă pentru o căsnicie
obisnuită al cărei ideal e linstea,lipsită de surprize,un calm egal de-a lungul anilor.
Mă trezesc brusc la realitate.
-Felicitări Eliza toată lumea te simpatizează,bine ai venit in colectivul nostru.
Spuse Radu cu mîndrie. si glasul imi tremura:
.De altfel la Paşcani erau mai multi ardeleni,veniti de pe băncile facultăţii de la Cluj erau
majoritatea .
Sunt obosită am impresia ca am trăit cîteva vieţi pămintesti atît de greu mi-e sufletul,iar copilaria mi se pare atît de îndepartată si în
nebuloasă ,încît ma îndoiesc ca am fost copil.
Am mpresia ca viaţa mea a inceput aici la Paşcani.
Doamne , ce mic e oraşul.
Deodată se opreşte o maşină lînga mine şi simt,parfumul lui.
M-ai căutat peste tot neştiind ca port copilul tău in pintec,încep sa plîng si nu mă pot desprinde de tine.
-Te iubesc şi nu pot trăi fără tine-mi zici, mi-am făcut transferul la Paşcani la fabrica de perdele.


Eu fericită plîng si acum cînd avem două fete mari.

Te voi iubi toată viata Radu.

Eliza Filimonescu.


In
amintirea celei ce m-a învăţat primele litere,cu respect si Dumnezeu
s-o odihnească pe învăţăotarea mea care intotdeauna era îmbracătă impecabil si o
manichiură desavîrsită.
Glasul ei mă urmrăreşte si acum dupa atiţia ani.

La noi in oraş e aşa linitşe,avem centura neagră normal,tirurile trec
liniştite intîi cabina peste opritor dupa aceea restul,geamurile le
zîmbesc frumos fără sa se zgîlţie.
Manele nu, doar muzica clasica dată in surdină din maşini decapotabile,rar auzi buzele tale două petale sau pe copilul minune.
Drumurile nu sunt în reparaţie continuă cu buldozere sau alte maşinării iar
muncitorii nu injură de aia a măsii si cine l-a încălţat dimineaţa.
Apoi la ora 15 foarte politicoşi sunt şoferii te lasă sa treci in fată işi mulţumesc frumos cu grimase ,la stopuri schimbă amabilităţi şi cărţi de
vizită.
Oraşul nostru are multe castele din acelea cu turnuleţe ,mai
ales în centru,pe strada copilăriei mele Turgheniev la nr.6 rufele se
spală în familie au luat subsolul şi locatarii au fost nevoiţi sa plece.



[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Am citit pe nerasuflate.

little light a scris:Am citit pe nerasuflate.

Ma bucur ca tia placut,puuuuup buburuza:)

am atitea lucruri de uitat
ma simt pradata deasupra unui hau
ca un dulap cu sertarele trase
fara orgolii sau refugii
nu vreau sa pastrez nimic
nici o buza indoita
tesuturi adormite
dilatare de pupila
taceri grele.

surideam la un cuvint
si plingeam la altul
cenusa iubirii fierbinte inca
o pun in tabachera de argint
cu un mic sigiliu rotund.

Pentru cei ce se iubesc timpul rămîne îngheţat chiar dacă vanitatea îi despart.
E foarte greu pentru mine vraci infailibil,care tămăduieşte rănile sufletului fără nici în leac să plec steagul în faţa mîndriei.
Marile dureri nu dor de la început deschid o rană ce nu se mai vindecă niciodată gîndurile se prefac în plumb.

Se încheie un capitol din viaţă mea,strălucitor de fericire şi întunecat de furtună.
De ce nu pot ierta o mică slăbiciune?
Sunt pietrificata de durere.
Am ajuns la treizeci de ani să ţin itnr-o mînă trecutul şi în cealaltă viitorul.
Nu pot uită trecutul tu erai două fiinţe,pe lumina inocent şi rafinat,în discuţii cistigai repede intiietatea fără ostentaţie,o cultură care îţi întrecea vîrsta.
Pe întuneric erai pasional ca un clocot fierbinte de lavă.
Priveam viaţa prin lentile care măreau realitaea.
Am trecut prin fericire toate drumurile noastre duceau spre ea
Dar năpasta m-a pîndit din leagăn,am rămas fără părinţi şi m-am agăţat de gîtul tău că o eşarfă.
Amîndoi aveam cîte un nebun în sufletul nostru dar ei sfarmă temniţa ca să iese afară.
Într-o zi ţi-am spus:
-În cîteva ore vom muri,hai să ne trăim viaţă pînă la adînci batrineti.
-Lizica ce-i ţi-e rău?
Ţi-ai dat seamă că traiam din amintirea tatălui meu.
- Nu te bucuri că n-am murit ?întreb sfioasă,vreau sati curg prin vene să nu poţi respira decît prin mine,mi-am dat seama că e iubire absolută.

Revenind în Craiova din frumoasa excursie ai hotărît că poţi trăi fără mine,nu te-ai gîndit o clipă că s-ar putea să fiu însărcinată.
Aceast bilet m-a lovit că un taifun care-mi devastase sufletul pe dinăuntru.

Cînd ai aflat era tardiv,m-aş fi măritat cu orcine dar nu cu ţine.
Ne-am căsătorit într-o biserică mică fără fast.
Din nefericire la cinci luni am căzut pe scări şi am pierdut copilul.
De atuci am dus o viaţă vegetativă ca o plantă.

-Lizica ce să fac să nu mai fii aşa tristă ,lasă că o să facem altul.
Nimeni şi nimic nu mă poate opri să mă răzbun să cer divorţul,eram o femeie ,care nu putea uita trădarea ta aşa că am intentat divorţul.
-Mihai plec azi îi spun triumfătoare plec în alt oraş poate îmi refac viaţa nu mai putem locui împreună.
Vestea te-a lovot de moarte tu care suceai minţile oricărei femei.
-Lizica dar nu pot trăi fără tine îi spun plîngînd.

Eu mi-am luat bagajele m-am suit în taxi,stăpînă pe mine şi am plecat într-un oraş necunoscut la Adjud.
Oamenii m-au primit prietenoşi am predat franceză şi engleză,
paranteză rămîne deschisă nu ştiu ce se va intimla cu viaţa mea.

scap printre degete
fisii subtiri de spuma
vapori de plumb topit
salut clipa si soarele
ce traverseaza cu pasi uriasi
pina-n adincul marii
care se preschimba
rochie uriasa crinolina.

valurile marunte egale
ma cearta si se sparg direct in mine
mutand scoicile
delfinii de arama
ochi verzi rid descriu in aer
un arc si se scufunda.

norul furtunii se uita-n podea
valurile se retrag
lasindu-mi timp sa raspund.

semnul statorniciei ramine inefabil
parfumul.

fac piruete şi paşi elastici
în afară timpului
hoinăresc prin fericire
ca o pană roşie
străzi înguste
ating pereţii caselor
ferestre mici întărite-n gratii
vitralii sparte
acoperiş cu muşchi albaştri
aduşi de sarea mării.

privesc înăuntru
stinghii de fier tisnesc spre cer
incrucisindu-se
monument .

fug de regatul iluziilor
închid după mine porţile dorinţelor
plec spre capătul lumii
nu există invidie sau himere
acolo unde cerul săruta marea
eliberat de naşterea iubirii
ca o albă iertare.

mă amestec cu umbra ta
şi cu fiecare încheietură
te zidesc pe dinăuntrul meu
bucuria de a nu fi singură.

hoinăresc prin fericire
ca o pană roşie
spre locul unde cerul săruta marea
eliberat de naşterea iubirii
într-o albă iertare.

urechea galbena de pamint
peticita cu morminte
ziua e deschisa spre zgomote barbare
noaptea dedicata astrilor

crucile au forme ciudate
flacari albe-ncremenite
ma simt jefuita de iubire
petale
pat de piatra tatalui meu.


vintul metalic fluiera
asteptind picaturile de ploaie
cazind in rima.

sufletul mi-e imbracat in
solzi
ce fac ape
zbuciumul e ca ca un talaz
ce se sparge in mine

aud aripi aducind
noaptea ravasita cuprinsa de dorurile
umbrelor negre
lacrima pe geana nu-si da drumul
in corabia neagra.

Ce-i aia "musci"?

little light a scris:Ce-i aia "musci"?

Muschi am vrut ,grabita da vad ca nu mai pot repara:)

Aaa...Ma gandeam la "muste" dar adjectivul era "albastri" si de-aia nu intelegeam.
N-are nimic.

little light a scris:Aaa...Ma gandeam la "muste" dar adjectivul era "albastri" si de-aia nu intelegeam.
N-are nimic.

Multam de intelegere:)

prin lentila inimii
vad un manunchi de iubire
miros de levantica
si-mi flutura un gind
sa alerg prin tirg.

aici in piata pietruita
ning plopii vata alba
fluturii nu mai au odihna
o pala de vint ii face virtej
turnind o lumina rece si vinata.

incepe sa urle tare
cerul se tulbura subit
se curbeaza destrama
in fantasme dantelate
ingerii dispar.

ferigi albastre se pravalesc
ca niste genunchi de copaci uriasi
in spatiul dintre noi
sunete inabusite dale in burg.

în noaptea din mine
am găsit cheia unei biserici
mă rog la vitraliile stinse
am puterea să aleg binele
atîţia orbi sunt care nu-l văd.

întunericul s-a aprins pe pămînt
cenuşa lui cade peste buzunarele
cu plante
porumbeii îşi găsesc adăpost
în buzele crăpate ale caselor
alerg purtînd clopoţei
să avertizez animalele
că focul din cer e aproape.

pămîntul din trupul meu se zbate
precum cîntecul lebedei din prima zi.

Ziua de martie era umeda si amara ca izgonita de pe fundul unui ocean.
Am imbracat rochia mea neagra cu guleras alb ,cea de doilu si plec spre gara, pe peron vad familii strinse in jurul geamantanelor ,nu stiu cum au trecut patruzeci de zile de cind Imre baci s-a stins.
Cu capul plecat ma duc la cimitir , inca se tinea slujba de pomenire,preotul era batrin,cimitirul blind,luminile nu ardeau din cauza vintului rece.
Coroanele s-au ofilit tarina umeda l-a pecetluit printre morti.
Acasa la Imre baci erau asezate banci scaune mese acoperite frumos ,ordine si disciplina.
Erau chemati toti oamenii care l-au condus pe ultimul drum la pomana.
Supa avea usoare urme de grasime si girtenii facuti in casa cu ajutorul fusului pluteau frumos in castroane.

Tristetea adusa de la cimitir nu a durat mult,mai intii isi depanau amintirile batrinii la inceput in soapta apoi in fata,tare.
-Cati mai tii minte cind te-a pus mama ta sa pui apa pentru rufe?
-Da zic eu ,imi amintesc ca am carat vreo cincezeci de chicit canta(o galetuta mica din metal ) ca sa umplu oala de fonta ce era pe plita.
Nu am adus in vorba ca atunci in loc sa fac focul cu cioceni si cenusa cu petrol apoi sa pun lemne,am luat cel mai mare carbune l-am indesat in sporher(soba de gatit) am pus pe el petrol si i-am dat foc.
Dintr-o data un fum negru a acoperit bucataria peretii s-au inegrit si parca pinze de paianjeni s-au rupt in mii de fire negre.
Pina la urma l-am stins si l-am scos din soba .
Cind a venit mama de la fabrica cred ca s-a speriat si nu m-a batut.
Apoi mi-am amintit cind copiii din scoala in tabara la Zizin,mama a facut eforturi uriase sa ne cumpre pijamale din diftin sora mea era cu doi ani mai mare, unde o puneai acolo statea.
Seara urma sa vina o matusa care avea si ea doua fete de virsta noastra .
Mama i-a spus ceva la ureche si n-am auzit.
Atunci o provoc pe verisoara mea care era si ea un drac impielitat sa ne ascundem in soba(camera cea buna) sub pat sa ascultam ce vorbesc mamele noastre.
Nu ne-am dat seama ca ne-am ascuns de la ora doua si mama venea la cinci de la fabrica.
Era destul de rece in camera si noi ghemuite sub pat.
-Cati,zice vara-mea hai sa iesim ca mi-e frig si si vreau sa maninc.
Am iesit noi pline de scamele de sub pat,nici nu vreau sa ma gindesc ce mi-ar fi facut mama de m-ar fi gasit acolo.
Unii rideau ,altii erau smerti.
-Nu exista nunta fara plins sau inmormintare fara ris mi-a spus vara-mea.

L-am iubit profund pe Imre baci pentru ca el a indrumat-o pe mama sa ma dea la scoli si a avut incredere in mine ca voi ajunge cineva.
El mi-a cumparat cele trebuincioase pentru liceul pedagogic,de la uniforma pina la cel mai neinsemnat creion.
Sora mea a ramas sa lucreze in fabrica....
Sufletul meu e ca o casa cu niste incaperi,in fiecare pastrez sentimente dar cea mai mare e a baiatului meu.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]