AFLORISME MELE (4)

Credeţi-mă pe cuvânt, aşa-zisa lume bună e foarte rea.
Nu cred că cineva poate fi firesc. Cel mult, să pară.
Am observat că românii nu îndrăznesc să se apere decât în situaţii limită.
Şi-am zis muzei mele: „Scoală-te şi umblă!”
Stăpânesc la perfecţie arta de a tăcea cu rost.
Ţi-aş da un sfat, dar sunt prea bătrân pentru asta.
Mi-am depus amintirile la Bagaje de mână.
După mai multe lecţii, am înţeles cât de importantă este aparenţa.
Am încercat să mă cunosc mai bine şi am dat peste un tip foarte discret şi timid.
Caut un cât de mic folos al activităţii analiştilor politici, economici şi de altă natură.
Nu-mi cere să-ţi spun lucruri pe care tu le ştii deja.
N-am făcut avere, dar nici averea nu m-a făcut pe mine.
Caut, dar nu-s mulţumit de ceea ce găsesc.
Nici în tăcere nu mai am încredere.
Sunt fericit, dar nu vesel.
Am găsit un ac în carul cu fân și l-am aruncat înapoi, că nu știu să cos...
Analizez site-urile unor parlamentari: CV-urile nu-i califică, declaraţiile de avere îi descalifică.
Scuzaţi-mă, dar pot să greşesc şi singur, n-am nevoie de ajutor în această privinţă.
În clipele grele, aş vrea să-mi fiu alături.
Uneori, stau şi mă-ntreb ce-o mai face copacul cunoaşterii?... Îi cad frunzele?... S-au copt fructele?... S-a uscat?....
Mă întreb ce suprafaţă ar ocupa toţi oamenii de pe planetă strânşi la un loc, ca la un miting, într-o piaţă publică?...
Averea mea: un stog de paie...
Cunosc oameni care s-au uzat moral înainte de vreme.
Mulţi aşa-zişi filozofi vor să ştie cu cine mă-nsoţesc, cum iubesc, ce mănânc, ca să-mi spună ei cine
sunt. Şi dacă nu vreau să le spun?...

Am descoperit o nouă specie de grafoman - plastograf: „bleg cu blog”.

Am văzut piese de teatru la care publicul aplauda şi râdea din când în când, ca să nu se plictisească.

Capătul lumii e aici. Capătul lumii e unde vrea muşchii mei!

Nu ştiu cum se face, dar când se îngroapă securea războiului, coada îi rămâne mereu afară.

Angajez discipoli cu carte de muncă.

Pornesc de la ideea că infinitul nu are dimensiuni şi mă opresc aici.

Fără acel machiaj specific, n-o mai recunosc.

Băiatul meu adoptiv a adoptat o fetiţă. Ea e nepoţica mea adoptivă.

Puteţi să vă bucuraţi sincer de bucuria mea? E greu, nu-i aşa?

Dacă n-ar fi nişte minuni, aş zice că marile piramide ar fi nişte colosale inutilităţi.
Am un ceasornic care măsoară spaţiul supra viteză…
N-am auzit să se spună: „viteaz ca un crocodil” sau „viteaz ca un rechin”...

Am întâlnit un copil minune care, la vârsta de 5 ani, scria, citea, picta, compunea muzică, dar şi un bătrân minune care, la 101 ani, făcea acelaşi lucru.

Simt cum mă sfidează prin felul în care vorbeşte fără să spună ceva...

Sunt altruist: respect egoismul celorlalţi.

Observ din ce în ce mai des cum câinii şi copiii desconsideră tot mai evident oamenii care-i cresc.

Da, lumea e minunată, mă mir că mai există...

Am citit un roman despre cum a dat laptele-n foc...
Caut coautor. Trimiteţi CV.
Aş vrea să cunosc un idealist.
Altruismul meu se hrăneşte din egoismul altora.
Marile dureri sunt mute: - „Ajutooor”!
Cred că individul are un nume prea lung. L-aş reduce la doar patru litere. Acele litere...
Sunt telepat: privesc la televizor, lungit în pat.

Chiar şi pe întuneric, mă urmărea o umbră...
Am observat că eşti foarte inteligent: când taci şi când dormi.
Din partea lui pot să mă aştept la orice. Ori ce încredere pot eu să am?.
Pot ierta doar un prieten.
Am preţuit valoarea sfatului tău: 2 bani.
După ce m-a muşcat, câinele a avut remuşcări.
Am scris o carte pentru analfabeţi. Se numeşte ABECEDAR.
M-am îmbătat cu parfumul florilor.
Mă tot întreb: cum a devenit maimuţa... intelectual?
Aş vrea să fiu mai des furios decât dezamăgit ori blazat.
Am observat că la ocări se pricepe oricine.
Încep să realizez că trebuie să renunţ la unele vechi dorinţe.
Am audiat o conferinţă de două ore cu titlul „Tăcerea e de aur”.
Am construit - treaptă cu treaptă - o scară către nicăieri.
Te rog să nu-ţi mai prezinţi scuze, dacă o să mă jigneşti din nou.
Mi-e din ce în ce mai greu să sufăr pentru altul.
La unele vicii renunţ, altele mă părăsesc.
E mai uşor să spun ,,vino” decât ,,pleacă”.
Am avut un ideal, la care am renunţat bucată cu bucată şi, totuşi, a rămas întreg.
Mi-am atins idealul de a deveni bogat, având mâna... lungă.
Merg iarna la mare, să stau în liniște de vorbă cu ţărmul.
Nu am înţeles de ce copiilor preşcolari li se împuie capul cu tot felul de poveşti fantasmagorice, de-o violenţă
greu de suportat.
EU sunt, de fapt, NOI: copilul, adolescentul, tânărul, maturul, vârstnicul, mereu altcineva, niciodată acelaşi.
Cineva care tot vrea să mă ajute, la un moment dat, începe să mă deranjeze.
În sfârşit, mi-a zis şi mie cineva: -Ai grjă pe unde mergi, tataie!... Urmează, probabil, cedarea scaunului în tramvai.
Aş vrea să pot defini starea aceea ciudată de... după iubire.
Sunt un optimist incurabil. Gândesc de azi şi pentru mâine.
Dacă te mulţumeşti cu ce îţi oferă televizorul, înseamnă că nu mai vrei nimic de la viaţă.
...Am văzut țigani fericiți și americani pacifişti.
Zău dacă mai ştiu la ce să mă aştept... Mă aştept la orice...
Observ că invidia se transformă tot mai rapid în ură.