AFLORISME MELE (3)

Când am auzit la radio că americanii au păşit pe Lună, eu îmi reparam coteţul de păsări. M-am bucurat şi am fost mândru de ceea
ce poate realiza omul!...
Nu mi-e ruşine de lume, treaba ei!, mi-e ruşine de mine.
Pornesc de la ideea că toată lumea vrea să mă păcălească şi încerc să nu mă supăr pe cei care reuşesc...
Cel ce mă face să plâng, să nu aibă parte de râs!
Consider iadul a fi cea mai mare nedreptate!
Nu-mi place să fiu examinat.
Observ o tot mai zgomotoasă indignare la cei care nu mai primesc pomană.
Mi se pare imposibil să nu urăşti, în sinea ta, una sau mai multe persoane.
Am înţeles destul de repede că într-o instituţie nu ţi se cere neapărat să ai experienţă, ci doar să dai
impresia că ai experienţă.
De cele mai multe ori nu pot dovedi că am dreptate.
Nici nu vreau să mă gândesc la câte îmi pot trece prin cap…
Nu vreau să mai am de-a face cu persoanele care au ,,uitat” să îmi înapoieze lucrurile împrumutate, obligându-mă
să le trec la ,,obiecte pierdute”. Pe acele persoane...
Am deschis câteva conturi: în lei, în valută şi de relaţii.
Observ că prisosul e tot mai necesar celor care deja l-au obţinut.
Mi-e din ce în ce mai greu să sufăr pentru altul.
De multe ori, am citat greşit sau ,,în fals”, dar nimeni n-a observat.
În general, respingerile mă fac să sufăr, dar sunt şi unele care îmi sunt indiferente sau altele care, în final,
s-au dovedit a fi chiar benefice.
Scopul meu în viaţă a fost să ajung un mare parvenit. N-am reuşit.
Constat că am pierdut tot ce aş fi putut avea.
Moartea îmi oferă ocazia de a nu mai avea grija zilei de mâine.
Prietenii prietenilor mei sunt prietenii mei?!... Niciodată!
Speranţa mi-a promis că va lupta pentru mine până la moarte. Speranţa Popescu...
Aş vrea să am nume, prenume şi renume.
N-am încredere nici în mine însumi, aşa că mai bine tac.
Mi se pare cel puţin indecent să filosofezi pe seama umilinţelor suferite de oameni din cauza sărăciei.
Ce interes am să fiu virtuos?...
Îmi displac oamenii care se laudă cu prietenii, rudele sau strămoşii lor.
La fel de mult îmi displac şi cei care se laudă că au reuşit în viaţă doar prin propriile forţe, fără să facă vreun compromis...
Pe măsură ce îmbătrânesc, tot mai multă lume vrea să-mi interzică tot mai multe lucruri.
Sunt dezamăgit că am fost des amăgit.
Am o serie completă de defecte. Ocazie unică. Negociabil. Rog seriozitate.
Dacă eu nu cred în iad, cum dracu poate cineva să mă trimită acolo?!...
Mi s-a reproşat că fac prea multe binefaceri.
Încotro să mă uit ca să nu văd partea urâtă a lumii?...
Am curaj să n-am succes la public.
Aş fi onorat să am plagiatori.
Mă cutremur de o moarte din cutremur.
Scriu un jurnal pentru memoria viitorului.
Zău că nu mai ştiu la ce să mă aştept... De fapt, mă pot aştepta la orice...
Observ că invidia se transformă tot mai rapid în ură.
Nu am mai întâlnit, în ultimul timp, oameni harnici. În schimb, am dat peste o mulţime de indivizi foarte ocupaţi.
Eu te cred, dar aş prefera să vii şi cu doi martori.
Îmi place să mint dar nu îmi place să ascult minciuni.
Zi de zi văd ignoranţa în acţiune.
Sunt creator. Îmi creez duşmani.
Am fost la medic să-mi panseze insultele care m-au rănit.
În fiecare seară, îi urez lui Dumnezeu multă sănătate şi multă fericire, dar nu-i cer nimic.
Nu merită să aleg între două rele.
Onorată instanţă, regret toate faptele mele bune şi promit să nu mai fac.
Ce zei nevolnici aşteaptă ca Eu să le aduc lor ofrande?!...
Încerc să fiu ceva mai mult decât un... cod numeric personal.
Nu-mi doresc plăceri obţinute prin chinul altora.
Nu cred în omul care vrea să-şi arate religiozitatea prin semne exterioare.
Primesc sfaturi dar nu mă las condus.
Nu vreau să fiu fericit. Vreau doar să mă simt bine.
Cred că deţin un secret, când, de fapt, e invers.
De multe ori, am impresia că oamenii care plâng se mândresc cu asta.
Ştiu deja cum o să-mi petrec prima zi după moarte.
Doresc să reintroducem în vocabularul curent un cuvânt parcă uitat: capsoman.
Am greşit într-o clipă şi am fost condamnat la supărare pe viaţă.
Când am senzaţia că aş fi fericit, imediat cad pe gânduri şi, după ce mă ridic, sentimentul a trecut.
De ce mi se spune mereu că trebuia să fac mai mult decât atât?
După ce am plonjat în lac, mi-am dat seama că eram legat de mâini şi de picioare.
Cineva acolo sus mă iubeşte. Şi n-am o scară...
Nu de sărăcie mă cutremur, ci de veşnicia ei.
Ieri te-am iubit atât de mult încât te mai iubesc şi azi.
Am vrut să fiu sincer tot timpul. Sincer?... Nu m-am simţit deloc bine. Sincer?... Nici ceilalţi.
Cel mai favorabil lucru pe care l-aş putea spune despre astrologie, ar fi că este o ştiinţă falsă, iar în privinţa caracterului ştiinţific
am mari îndoieli.
Duc o viaţă ca-n poveşti: plină de vrăjitoare, zmei, căpcăuni, lupi hăme¬siţi şi alte asemenea jivine şi lighioane...
Aş ridica un monument în onoarea ultimului minut, perioadă de timp folosită pentru a realiza atâtea lucruri măreţe şi memorabile.
Nu cred că cineva, pe lumea asta, va avea curând curajul să declare apariţia unei gripe canine / feline datorată… virusului
H1X1 / H1Y1.