DE SUFLETUL MORȚILOR

DE SUFLETUL MORŢILOR

De-ar fi ca sufletele morţilor să sufere de foame şi de sete, ele şi-ar potoli cu prisosinţă aceste pofte de viaţă cu un bob de grâu şi-un strop de rouă. Ele nu însă pot îngurgita pomenile noastre băgate pe gât la termene precise. Unde să bage un suflet străveziu, opalescent, atâta colivă şi cozonaci, sticle de ţuică şi vin, carne de porc şi murături ?!...
Când ai ajuns un biet suflet rătăcit prin Calea Lactee, având înainte infinitul şi milioane de ani lumină, parcă nu-ţi mai arde să te cobori la a primi pomeni prin cimitire şi biserici...
Şi dacă mai ai norocul să fii acceptat într-un cerc de elite , format din suflete celebre – despre care ai învăţat la şcoală – e clar că preferi să stai cu aceste suflete de geniu la taclale despre câte-n lună şi-n stele şi nu-ţi mai arde de banalităţile pământeşti.
Oricum, nu va trece mult timp şi vor urca la Ceruri toţi cei pe care i-ai lăsat în viaţă când ai trecut în lumea de dincolo, pe care unii o cred plină de nehaliţi!...
Să fie primit...

Doamne ajuta !