Eminescu, Mihai Eminescu

Curentul anti-Eminescu prin şcoli e la modă.
Eminescu sucks, Eminescu e naşpa, Eminescu nu mai interesează pe nimeni.
Pentru o generaţie care face sex pe catedra din clasă,
Eminescu e doar un subiect greu di­gerabil pentru teza de la română.
Nu ştiu a cui e vina mai mult: a unui profesor închis la cap,
care nu-i dă copilului libertatea de a gândi în stilul său propriu,
sau a cultivării pe scară largă, de către media, în general, a ignoranţei şi a inepţiei în toate.

Şi că tot l-am citat înainte pe Ni­chi­ta Stănescu, să nu uităm măcar de ziua lui de naştere
"că el a fost un om viu, viu, pipăibil cu mâna", atâta să nu uităm,
"că el a băut cu gura lui,/ Că avea piele îmbrăcată în ştofă",
atâta să nu uităm, "că ar fi putut să stea la masă cu noi, / La masa cinei celei de taină",
atâta să uităm,
"numai atât:/ că El a trăit înaintea noastră… Numai atât/ În genunchi vă rog, să uitaţi".
161 de ani de la naş­terea lui Eminescu.

Într-unul dintre documente, pe care mă grăbesc să-l citez,
descoperim un Eminescu cu simţul umorului,
dublat de alte calităţi preţioase: spontaneitatea şi spiritul ludic.
În noaptea de 31 decembrie 1879, la ora 12 fără un sfert,
junimiştii adunaţi, de bună seamă, să petreacă Revelionul împreună
se pun de scriu următoarele, care cum îi dictează inspiraţia:
"Iacob Negruzzi, deputat Jassi:
«Noi în astă sacră sară/ La Doamna Kremnitz, nu afară,/
Voioşi cu toţii adunaţi,/ De Punch fiind cam animaţi,/
Ş-anume Slavici şi Caragiale,/ Ritmul nu face parale,/
Doamne, Domnu Rosetti, Eminescu,/ Clara, Livia, Maiorescu,/
Şi să nu uităm daneben ("pe lângă aceasta",
în limba germană în original, n. red., Jurnalul N.)
/ Şi pe Domnu de Witzleben
(numele cuiva sau un calambur format din Witz = spirit şi Leben = viaţă, n. George Muntean)/
Pe Eminescu îl aşteptăm (n. red., JN: Eminescu era într-o altă cameră)/
Ca să vă felicităm».

Acum vine Eminescu din cealaltă cameră şi continuă:

«Tu, ştiind că vorba laur/
Se rimează doar cu aur,/
Făurişi frumoase versuri,/
Căci de rime eşti un faur./
Dar puteai să afli încă/
Din poveşti vre-un bălaur,/
Pe Teseu ce în vechime/
A ucis pe Minotaur,/
Sau pe Despot Voevodul/
Ce vânând ucise-un Taur (aluzie la piesa lui Alecsandri, Despot Vodă, n. G.M.),/
Ca să cânţi Hipopotamii,/
Megater, Ichtiosaur,/
Sau să cânţi pe Şarimica (nevasta lui Negruzzi, n. G.M.)/
Care este-al tău tezaur?/
Îţi răspundem, chor de păsări;/
La mulţi ani! - Iară un graur/
Vă doreşte: Fiţi ferice/
Ca-n harem un rege maur!/
Jacques, fii vrednic, nobil mare,/
Ca colegul Calkentraur/
Şi nu numai rime rele,/
Dar şi-n pungă să ai aur,/
Şi-n a vieţii Tale horă/
Şarimica-ţi fie Aur-oră!»".