Ce sunt cuvintele ?!

Acum cativa ani, un amic cu care am ajuns sa ma rivalizez fara intentie, imi cita un om destept care spunea ca barbatii sunt scrisori de dragoste intre femeile din viata lor.
Cred ca si cuvintele sunt, la o decantare mai de perspectiva, scrisori despre si intre oamenii care le-au folosit de-a lungul veacurilor.
Englezii au un cuvant care oricand m-ar da pe spate: I. Cred ca e singura limba in care individualitatea proprie se scrie si se percepe cu majuscula. Poate nu e intamplatoare firea de un individualism ce trage spre autism din acele parti de lume. Poate nu e intamplator faptul ca limba engleza a dat si cea mai halucinanta teorie filosofica din cate cunosc: solipsismul. Practic George Berkley (caci despre el este vorba)afirma in teoria lui cum ca el exista (asta e sigur) si tot restul lumii e numai in imaginatia lui. Teoria e de necontrazis cu argumente. E posibil si ca conditia insulara de viata sa contribuie cu ceva. Si mai este si o melodicitate anume a cuvantului. Poate e numai o senzatie a mea, asa ca intreb si pe altii, I imi pare mai degraba un icnet de afirmare, "eu" sau "io" sau "ego" (in care g-ul trage spre un v) imi par sunete cu ecou, parca e un spatiu care se cauta in melodia lui eu din limbile latine.
In fine, cred ca e mai cuminte sa vad ce spun si altii si, binenteles, daca va pare interesant subiectul (poate gasim si un predicat pe masura).

Foarte interesant subiectul! Predicatul o sa rasara el, mai incolo...Asta am remarcat si eu, mai ales in ultimele 4 luni, ca englezii sunt firi individualiste, iar afirmarea eu-lui duce de multe ori la ignorarea lui noi sau , si mai grav, la un profund dispret fata de tu (pe care il folosesc, dupa cum se stie, la gramada, pentru o singura persoana sau pentru mai multe, ca si cum n-ar conta. Nicio urma de respect fata de persoana a II-a! Sunt scortosi de politicosi, dar politetea lor e una aroganta, care pune distante intre oameni, nu cumva sa se apropie cineva prea mult de ei. Mult mai degajati, francezii le-au aplicat o stampila: "culs serres"!
Cat despre sonoritatea lui I, ma gandesc cum il percep popoarele vorbitoare de spaniola si alte limbi inrudite, in care Ay e o interjectie cu mare incarcatura emotionala (a se vedea poeziile lui Federico Garcia Lorca, mai ales volumul Romancero gitano, in care ay e planset, e suferinta din dragoste, e cantec de chitara...) Acum as lua-o razna cu poezia lui Lorca, dar ma abtin si ma intorc la eu pe care noi il rostim ieu, accentuand aproape taios pe e,deci mai aproape de io, in timp ce portughezii il rostesc mai grav, parca din adancul sufletului, cu mai multa apasare pe u. Asta despre melodicitate!
Despre solipsism nu am citit inca, dar promit sa ma interesez, desi daca zice ca restul e imaginatie, deja il iubesc pe autor! Nu pare departe de Platon, daca stam sa ne gandim...Apropo, am intalnit pe cineva care purta cu mandrie nick-ul Oxymoron si normal ca l-am intrebat de ce. Foarte fericit ca , in sfarsit , s-a gasit cineva sa-l intrebe, mi-a explicat pret de vreo trei tangouri ca asta crede el, ca realitatea este un oxymoron, adica intre ce percepem noi si ce este intr-adevar se casca un hiatus, o prapastie. Mi-a dat exemplul celebru cu vaca aceea care paste iarba , dar ea o vede probabil gri in timp ce pentru noi e verde. In fine, din punctul meu de vedere nu era niciun oxymoron acolo, ci poate doar un paradox.

Mai e un ceva anume in limbile anglo-saxone. Sunt limbi in care nu poti spune ca in romaneste "ploua". Trebuie sa spui "it rains", altfel nu are sens. Cred ca limbile latine, dar si greaca (veche sau noua) sau rusa, obliga mintea sa gandeasca mai mult, sa lucreze mai mult in abstract, lasa mai putin de facut gurii si da mai mult de facut mintii. Si cred ca e bine, matematica sau filosofie nu invata decat un numar mic de oameni, limba o invata toti, si ne invata in mod subtil cam despre tot ce judecam, doar suntem o specie a cuvantului.
Despre imaginatia lui Berkley nu pot spune ca seamana cu Platon. Cel din urma stia ca imaginatia e un mod subtil de a evita contemplarea realitatii(si as vrea sa nu facem acea confuzie intre imaginatie si capacitatea omului de a creea, de inspiratia creatoare, este ca diferenta dintre a inchipui si a intruchipa). Ca suntem tentati sa imaginam ori anticipatii ori melancolii si in cele mai frecvente momente ne folosim de imaginatie pentru a ne induce o stare pe care sa ne tripam. Cred ca batranul Heidegger a adus filosofia inapoi la locul in care poate am ales o bifurcatie gresita, in care am invatat sa gandim in categorii, propunand in schimb o "revenire la realitate impreuna cu fiinta"(daca suna cum suna e numai vina domnului Liiceanu), ce in romaneste ar suna poate mai bine "venitul in fire". Cred ca teoria lui Berkley pleaca de la acel "infernul sunt ceilalti" al lui Sartre, iar singurul contraargument la care ma gandesc e ce spunea Milton dupa ce-a orbit "cel mai mult imi lipseste ca nu mai pot contempla chipul dumnezeiesc al aproapelui".

Uite ca nu m-am gandit decat acum ca imaginatie ar putea fi si altceva decat a crea...si parca si atunci cand doar inchipui ceva, tot creezi, caci ii dai chip.
Am vazut candva Huis clos, juca Marcel Iures.... Citisem piesa, adica o studiasem in facultate, insa eram prea tanara sa pot accepta "infernul din ceilalti". Nu stiam ca iadul este aici, nu trebuie sa mori ca sa ajungi acolo. E o stare de spirit, aceea in care constientizezi neputinta de a iubi. Sartre cred ca nu si-a dat seama ca personajele lui aveau nevoie sa se chinuie reciproc, sa-si intoarca propriul chin catre cineva, considerandu-se in acelasi timp victime si calai.
Milton zicea bine. Ganditi-va cat de usor ne vine sa admiram o floare si cat de rar o facem cand e vorba de oameni. Omul modern traieste aceasta tragedie a incapacitatii de a mai admira universul din ochii celuilalt, de a le mai explora misterul.
Voiam sa postez asta la iubire, dar intelesurile sunt mult mai profunde si mai bine il citez pe Cioran aici:

,,Prin orice pot cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i se răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură…, dar cine poate avea o iubire atât de mare?”

Hm, acu parca vad ca ma tragi de maneca pentru prepozitia "intru" din a intruchipa!

DESI NU-S IN "DOMENIU" VA CITESC CU PLACERE, aveti un "stil" usor, placut,
adica "citibil", nu savantlac

Asta pentru ca nu suntem savanti, Aurora, nici macar specialisti! In ce ma priveste , scriu exact ce imi inspira mesajele lui Catalin, sunt ca un fel de ecou strain si foarte indepartat, ca si cum ai striga intr-o pestera si ti s-ar raspunde intr-o fantana. Dar iti multumesc pentru aprecieri!

pdl nu este suficient de BASESCIAN

ne trebuie mai mult BASESCIANISM

filosofii cu marca pedelista Sever Voinescu si Cezat Preda
(se (auto sau pedelisto)compara cu Octavian Paler ?!?!??!?!?!?!!?)
"inventa" noi cuvinte, noi curente, noi "miscari tectonice"

Cred ca MB a fost destul de acid la adresa acestei "inventii"! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Cuvintele? Masti ale gandurilor! Cuvantul raneste, gandul din spatele lui ucide!

Mr Nobody a scris:Cuvintele? Masti ale gandurilor! Cuvantul raneste, gandul din spatele lui ucide!

basescu a zis "i-am ciuruit"! [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Cat despre solipsism-curent filosofic avand multi sustinatori, sa spunem- in momentul in care doua persoane-sa spunem parintii- au ca obiect al imaginatiei o a treia persoana-copilul-inseamna ca exista un fel de...imaginatie colectiva? Si, daca admitem acest fapt, putem numi aceasta imaginatie colectiva lume? Negarea existentei dincolo de imaginatie are o oarecare logica, restul incetand sa existe pentru cel care moare. Moartea exista, indiferent de cat de tare ne straduim sa nu ne-o imaginam!

Si, pentru a omora topicul, mai explica-ne semnificatiile cuvantului rost! Sau ce crezi tu!

A omora? Sau a omorî?
Vad ca ai facut sapaturi. Despre "rost" s-a vorbit cu mult timp in urma , pe vechiul Atractiv.

Franz, cum ai reusit? Gougal/ se straduieste de multa vreme sa faca un program spelling check/ asa eficient.Cred ca este un soft... foarte soft!
/=Explicatii undeva in urma, sunt mult prea obosit acum!

Mr Nobody a scris:Franz, cum ai reusit? Gougal/ se straduieste de multa vreme sa faca un program spelling check/ asa eficient.Cred ca este un soft... foarte soft!
/=Explicatii undeva in urma, sunt mult prea obosit acum!

Te rog nu fi "obraznic" ! Chiar nu se merita.

ABBA a scris:[....]englezii sunt firi individualiste, iar afirmarea eu-lui duce de multe ori la ignorarea lui noi sau , si mai grav, la un profund dispret fata de tu (pe care il folosesc, dupa cum se stie, la gramada, pentru o singura persoana sau pentru mai multe, ca si cum n-ar conta. Nicio urma de respect fata de persoana a II-a! Sunt scortosi de politicosi, dar politetea lor e una aroganta, care pune distante intre oameni, nu cumva sa se apropie cineva prea mult de ei.[....]

mie mi se pare ca din contra, folosirea lui tu "la gramada" aproprie, tocmai prin atitudinea de egalitate (respect) pe care o implica acel tu, vs noi, voi, d-vs, etc. care exprima subordonare

Franz Schneider a scris:

Mr Nobody a scris:Franz, cum ai reusit? Gougal/ se straduieste de multa vreme sa faca un program spelling check/ asa eficient.Cred ca este un soft... foarte soft!
/=Explicatii undeva in urma, sunt mult prea obosit acum!

Te rog nu fi "obraznic" ! Chiar nu se merita.

Imi recunosc greseala! Daca asta poate fi o scuza, eram cam... foarte abtiguit. Acum, am de ales: ori renunt la bautura, ori familia tre sa ascunda tastatura in aceste momente... delicate! Cred ca aleg prima varianta!
Imi pare rau, nu se va mai repeta!

Catalin si-a amintit de noi si mi-a lasat un mesaj off line pe messenger. Eu nu pot sa ratez ocazia si il postez aici, inclusiv raspunsul meu la ceea ce a scris el.

Catalin Insusi: ma aflu intr-o rascruce de ganduri, si stau in ea, uneori privesc spre o directie, alteori spre alta, alteori stau si ma gandesc ca toate drumurile vor duce tot la o roma, oricare ar fi ea.
Catalin Insusi: ma gandesc la ideea de dialect
Catalin Insusi: si ma frustreaza un lucru simplu. este dialect atat limba din severin fata de limba de la galati, insa este dialect si limba lui cantemir fata de limba lui manolescu. si iata cum avem dialect atat fata de spatiu cat si fata de timp. si nu stiu sa zic cum e.
Catalin Insusi: atunci nu exista nimic altceva decat dialect....limba literara nu este decat un ceva impus politic.
Catalin Insusi: si nu poti sa spui ca romana, provensala, portugheza, sarda etc sunt fiice ale latinei, ci ca sunt continuari absolut firesti, insa conjuncturale ale latinei.
Catalin Insusi: cred sicer ca faptul ca nu cunoastem bine latina vulgara si felul real in care se vorbea latina pe ici pe colo ne castreaza in fata unui astfel de subiect. ce e de facut?


Last message received on 3/31 at 1:33 AM

aangela: Limba romana literara (de azi sau de acum un secol) a fost rodul gandirii unor lingvisti, deci impusa, dar si rodul unui proces firesc de cristalizare a unor forme general acceptate, iar faptul ca ea exista ar trebui sa ne faca sa ne simtim copiii aceleiasi mame; cred si ca ea ne diferentiaza ca nivel de cultura si educatie, fiindca toti venim dintr-un anumit dialect pe care il asimilam in familia in care vedem lumina zilei, dar trebuie sa ne regasim undeva , intr-un spatiu spiritual comun. Cat despre existenta dialectelor in spatiu si timp, acestea nu sunt altceva decat aspecte ale limbii in sincronie si in diacronie (cred ca ti-am mai spus candva despre asta). Si "dialectele" vorbite la Severin , la Galati sau la Oradea nu sunt "dialecte", ci graiuri. Nu stiu daca ma mai intereseaza cum se vorbea latina vulgara in spatiul carpato-danubiano=pontic, ma intereseaza ca limba romana este preponderent de origine latina,
aangela: imbogatita de toate valurile si navalirile ulterioare, dar si din ce in ce mai "universala" prin avalansa de termeni internationali.
Literatura nu da insa doi bani pe limba romana literara; ea are limba ei, limba literaturii artistice, si acolo se intalnesc , dar se si despart stilurile ; acolo il deosebim pe Creanga de Caragiale si de Slavici, sau pe Barbu de Blaga.

ce-mi place nick-ul asta "Catalin Insusi" [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

aurora a scris:ce-mi place nick-ul asta "Catalin Insusi" [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Si pe mine m-a frapat si am cerut lamuriri , la vremea respectiva. Acel adjectiv pronominal de intarire exact asta face: intareste ideea ca acolo e Catalin si nu altcineva care se ascunde in spatele unui nick.